Finanțare prin:
MIPE
Proiect în formă finală
Finanțare pentru promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate.
Valoarea finanțării:
- minim 301.000 euro
- maxim 1.600.000 de euro.
Solicitanți eligibili:
- Instituții de învățământ superior de stat și particulare;
- Unități de învățământ preuniversitar de stat.
- Instituții de învățământ superior de stat și particulare;
- Unități de învățământ preuniversitar de stat;
- Inspectorate Școlare Județene (ISJ)/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB);
- Asociații studențești recunoscute la nivelul instituției de învățământ superior / Federații naționale studențești reprezentative la nivel național;
- ONG-uri cu experiență în domeniul educației, respectiv în implementarea politicilor publice în domeniului învățământului preuniversitar și / sau superior, în implementarea proiectelor cu impact social în domeniul educației etc.
Data de depunere:
- 28 martie 2024 – 31.05.2024
Finanțator:
- MIPE
Doriți să obțineți fonduri europene?
Completați formularul de contact sau scrieți-ne pe Whatsapp.
Programul „Primul student din familie”
BUGET ALOCAT
Bugetul total estimat al schemei este de 50.000.000,00 euro
- pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 44.970.414,50 euro
- pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5.029.585,5 euro, din care contribuția UE este de 2.011.834,20 euro
PERIOADA DE DEPUNERE A PROIECTELOR
Data deschiderii apelului de proiecte este 28.03.2024, ora 16.00.
Data închiderii apelului de proiecte este 31.05.2024, ora 16.00
VALOAREA ASISTENȚEI FINANCIARE NERAMBURSABILE
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 301.000 euro
Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 1.600.000 de euro.
CONTRIBUTIA SOLICITANTULUI
Rata de cofinanțare, din Fondul Social European Plus, în cadrul prezentelor apeluri este de:
❖ 85% în cadrul operațiunilor implementate în regiunile mai puțin dezvoltate;
❖ 40% în cadrul operațiunilor implementate în regiunea mai dezvoltată.
ELIGIBILITATEA SOLICITANTULUI
În cadrul prezentului apel de proiecte solicitanții eligibili sunt:
❖Instituții de învățământ superior de stat și particulare;
❖Unități de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru prezentul apel, alte tipuri de parteneri pot fi selectați, în funcție de specificul proiectului după cum urmează:
❖Instituții de învățământ superior de stat și particulare;
❖Unități de învățământ preuniversitar de stat;
❖Inspectorate Școlare Județene (ISJ)/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB);
❖Asociații studențești recunoscute la nivelul instituției de învățământ superior / Federații naționale studențești reprezentative la nivel național;
❖ONG-uri cu experiență în domeniul educației, respectiv în implementarea politicilor publice în domeniului învățământului preuniversitar și / sau superior, în implementarea proiectelor cu impact social în domeniul educației etc.
ELIGIBILITATEA GRUPULUI ȚINTĂ
A. Grupul țintă eligibil reprezentat de elevi:
a) elevi care provin din familii cu nivel educațional al părinților scăzut (ai căror părinți nu au obținut o diplomă de studii universitare, care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate / au absolvit deja o universitate);
b) elevi care îndeplinesc condițiile de acordare a burselor sociale conform prevederilor art.10 alin. (1) lit. a)-f) din OME nr. 6238 / 2023 privind aprobarea Metodologiei cadru din 8 septembrie 2023.
c) elevi de etnie romă
B. Grupul țintă eligibil reprezentat de studenți: Studenți care nu dețin deja o diplomă de licență și se încadrează într-una din următoarele categorii:
a) studenți cu nivel educațional al părinților scăzut (ai căror părinți nu au obținut o diplomă de studii universitare, care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate / au absolvit deja o universitate);
b) studenți care îndeplinesc condițiile de acordare a burselor sociale conform prevederilor art. 10 alin. (9) lit. a) – c) din OME nr. 6.463/2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență;
c) studenți de etnie romă.
ATENȚIE!
În recrutarea membrilor grupului țintă, Solicitantul are obligația de a se asigura de faptul ca minimum 70% din grupul țintă format din studenți este reprezentat de persoane provenite din familii cu nivel educațional al părinților scăzut (ai căror părinți nu au obținut o diplomă de studii universitare, care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate / au absolvit deja o universitate.).
ELIGIBILITATEA ACTIVITĂȚILOR
I. Măsuri de tip „punte” în vederea facilitării tranziției la studiile universitare începând cu clasa a XI-a
Activități obligatorii:
- identificarea elevilor în risc de a nu participa sau a nu promova examenul de bacalaureat, precum și a absolvenților de liceu din promoțiile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat;
- consilierea elevilor cu privire la opțiunile de programe de studiu din mediul universitar și promovarea ofertei educaționale universitare în rândul unităților de învățământ preuniversitar (în special în unitățile de învățământ cu o rată scăzută de cuprindere a absolvenților în învățământul superior);
- susținerea persoanelor identificate prin oferirea de sprijin pentru facilitarea tranziției la studiile universitare prin programe remediale pentru recuperarea decalajelor de învățare pentru pregătirea examenului de Bacalaureat sau admiterii la studii universitare de licență și prin susținerea cheltuielilor pentru cazare și /sau masă din internatele instituțiilor de învățământ preuniversitar, acordarea altor tipuri de sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare care ar contribui la facilitarea tranziției la studiile universitare;
- acordarea de subvenții, inclusiv elevilor care beneficiază de burse sociale
II. Măsuri de prevenire și combatere a abandonului universitar în rândul studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate.
Activități obligatorii:
- sprijinirea studenților cu risc de abandon, prin operaționalizarea mecanismelor de identificare și monitorizare a nevoilor studenților în cadrul CCOC;
- asigurarea în cadrul CCOC a serviciilor de suport, îndrumare și consiliere în vederea prevenirii și combaterii abandonului universitar;
- acordarea de sprijin pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar în rândul studenților, membri ai grupului țintă, prin implementarea unor programe remediale / de aducere la nivel a studenților cu dificultăți în învățare, și prin susținerea cheltuielilor pentru cazare și /sau masă din campusurile universitare, acordarea altor tipuri de sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare care ar determina abandonul universitar;
- acordarea de subvenții, inclusiv studenților care beneficiază de burse sociale
III. Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice proceselor educaționale care includ studenți cu dizabilități, inclusiv admiterea
Activități obligatorii:
- Asigurarea accesibilității fizice și digitale în cadrul proceselor educaționale care includ studenți cu dizabilități în IÎS, inclusiv admiterea;
- Achiziționarea de servicii de suport (ex. interpreți, tehnologii specifice);
- Dezvoltarea unor servicii de consiliere și îndrumare dedicate studenților cu dizabilități.
ELIGIBILITATEA CHELTUIELILOR
Listă privind încadrarea cheltuielilor aferente proiectului:
- Salarii manager de proiect, responsabil financiar și opțional, responsabil achiziții publice și asistent manager;
- Salarii coordonator de proiect din partea partenerului, responsabil financiar și opțional, responsabilul de achiziții publice și asistent manager;
- Salarii pentru personalul implicat în implementarea proiectului altele decât management de proiect
- Contribuții angajat și angajator pentru manager de proiect, responsabil financiar, opțional responsabil achiziții publice și asistent manager,
- Contribuții angajați și angajatori pentru personalul implicat în implementarea proiectului altele decât management de proiect;
- Cheltuieli pentru cazare, inclusiv manager proiect și coordonator proiect partener,
- Cheltuieli cu diurna personalului propriu, inclusiv manager proiect și coordonator proiect partener.
- Cheltuieli pentru transport, inclusiv manager proiect și coordonator proiect partener (inclusiv transportul efectuat cu mijloacele de transport în comun sau taxi, gară, autogară sau port și locul delegării ori locul de cazare, precum și transportul efectuat pe distanta dintre locul de cazare și locul delegării),
- Taxe și asigurări de călătorie și asigurări medicale aferente deplasării;
- Cheltuieli pentru cazare
- Cheltuieli pentru transportul persoanelor (inclusiv transportul efectuat cu mijloacele de transport în comun sau taxi, gară, autogară sau port și locul delegării ori locul de cazare, precum și transportul efectuat pe distanta dintre locul de cazare și locul delegării),
- Taxe și asigurări de călătorie și asigurări medicale aferente deplasării;
- Cheltuieli aferente diverselor achiziții de servicii specializate, pentru care solicitantul/partenerii nu au expertiza necesară
- Cheltuielile pentru achiziția de publicații/abonamente la publicații, cărți relevante pentru activitatea beneficiarului, în format tipărit și/sau electronic, precum și cotizațiile pentru participarea la asociații,
- Achiziționare de reviste de specialitate, materiale educaționale relevante pentru operațiune, în format tipărit, audio și/sau electronic,
- Taxe de eliberare a certificatelor de absolvire,
- Taxe de participare la programe de formare/educație,
- Taxe notariale;
- Taxe pentru cazare în campusurile universitare;
- Taxe pentru cazare în internate ale instituțiilor de învățământ preuniversitar;
- Materiale consumabile,
- Cheltuieli cu materii prime și materiale necesare derulării cursurilor practice;
- Materiale direct atribuibile susținerii activităților de educație și formare,
- Papetărie,
- Cheltuieli cu materialele auxiliare,
- Cheltuieli cu materialele pentru ambalat,
- Cheltuieli cu alte materiale consumabile,
- Licențe și software,
- Multiplicare;
- Cheltuieli cu hrana pentru participanți (grup țintă) și alți participanți la activitățile proiectului;
- Stimulente.
- Sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare care ar contribui la facilitarea tranziției la studiile universitare.
- Sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare care ar determina prevenirea abandonului universitar.
- Premii în cadrul unor concursuri
- Cheltuieli cu achiziția de echipamente, inclusiv echipamente IT, mobilier, alte cheltuieli pentru investiții necesare activităților proiectului.
- Cheltuieli pentru accesibilizarea instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice pentru asigurarea accesului și integrarea studenților cu dizabilități.
- Cheltuielile de tip FEDR, inclusiv cele pentru echipamente, și cheltuielile pentru închiriere și leasing vor respecta regulile și plafoanele stabilite prin Ghidul Condiții Generale PEO 2021-2027.Valoarea cheltuielilor de tip FEDR directe nu trebuie să depășească procentul de 15% din valoarea cheltuielilor directe eligibile aferente proiectului.
- Cheltuielile indirecte vor fi decontate ca rată forfetară fixă de 15% din costurile directe cu personalul, per proiect, prin aplicarea articolului 54 litera (b) din Regulamentul UE 2021/1060. În cazul proiectelor implementate în parteneriat, rata forfetară fixă de 15% din costurile directe cu personalul se va aplica atât liderului de parteneriat, cât și fiecărui partener.
- Cheltuielile aferente Sprijinului pentru facilitarea tranziției la studiile universitare prin programe remediale / Sprijinului pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar în rândul studenților prin programe remediale / de aducere la nivel se vor încadra în categoria MySMIS Cheltuieli salariale / Subcategoria MySMIS Cheltuieli salariale cu personalul implicat în implementarea proiectului (în derularea activităților, altele decât management de proiect), respectiv Contribuții sociale aferente cheltuielilor salariale și cheltuielilor asimilate acestora (contribuții angajați și angajatori).
- Cheltuielile aferente Sprijinului pentru facilitarea tranziției la studiile universitare prin susținerea cheltuielilor pentru cazare / Sprijinului pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar în rândul studenților prin susținerea cheltuielilor pentru cazare se vor încadra în categoria / subcategoria MySMIS Cheltuieli cu taxe/abonamente/cotizații/acorduri/autorizații necesare pentru
- implementarea proiectului/ Taxe pentru cazare în campusurile universitare, respectiv Taxe pentru cazare în internate ale instituțiilor de învățământ preuniversitar.
- Cheltuielile aferente Sprijinului pentru facilitarea tranziției la studiile universitare prin susținerea cheltuielilor pentru masă / Sprijinului pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar în rândul studenților prin susținerea cheltuielilor pentru masă se vor încadra în categoria / subcategoria MySMIS Cheltuieli cu hrana.
- Cheltuielile aferente Sprijinului pentru facilitarea tranziției la studiile universitare prin acordarea altor tipuri de sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare / Sprijinului pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar în rândul studenților prin acordarea altor tipuri de sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare se vor încadra în categoria MySMIS Cheltuieli cu subvenții/burse/premii / subcategoria MySMIS / Subvenții / Sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare care ar contribui la facilitarea tranziției la studiile universitare, respectiv Sprijin pentru a depăși diferite grade de defavorizare care ar determina prevenirea abandonului universitar.
- Subvențiile pentru elevi / studenți se vor încadra în categoria MySMIS Cheltuieli cu subvenții/burse/premii / subcategoria MySMIS / Subvenții / Stimulente.
DOCUMENTATIA DE FINANTARE NECESARA PENTRU OBTINEREA FINANTARII
- Cererea de finanțare
- Acord de parteneriat, încheiat între solicitant și parteneri, dacă este cazul;
- Acord de colaborare, dacă este cazul;
- Procedura de selecție a partenerilor din sectorul privat, în cazul solicitanților entități finanțate din fonduri publice;
- CV Manager de proiect și documente suport care atestă educația și experiența profesională specifică;
- CV Coordonator proiect partener și documente suport care atestă educația și experiența profesională specifică;
- Documente care să demonstreze experiența relevantă în domeniul activităților desfășurate în proiect de solicitant/parteneri.
ALTE INFORMATII UTILE
- Pragul de calitate trebuie să depășească 70% din punctajul maxim care poate fi acordat.
- Informatiile prezentate in acest material au fost preluate din varianta finala de procedura aparuta in 28 Martie 2024..
- Pentru inscrierea unui proiect in acest apel este necesar ca administratorul/reprezentantul legal/o persoana imputernicita la notar sa reprezinte societate sa detina o semnatura electronica extinsa emisa de un furnizor autorizat de programul de finantare.
Contactați-ne pentru o evaluare gratuită a eligibilității proiectului dvs !
Găsiți mai jos alte programe de finanțare în curs de depunere:


Start Up Caraș-Severin
